Elisabeta Lipă, Marius Cozmiuc, Ioana Vrînceanu și Bianca Ifteni in vizita la o scoala din Vatra Dornei.






Peste 130 de copii din Vatra Dornei și localitățile învecinate au avut ieri ocazia să o cunoască pe Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, dar și pe campionii Marius Cozmiuc, Ioana Vrînceanu și Bianca Ifteni, în cadrul acțiunii „Echilibru și performanță. Bucovina îți prezintă campionii!”, organizată de Apa Bucovina.
Evenimentul, desfășurat în sala de sport din Vatra Dornei, a fost o lecție de echilibru, inspirație și pasiune pentru mișcare. Campionii le-au arătat celor mici ce înseamnă canotajul, au povestit despre drumul lor spre performanță și le-au demonstrat că visurile pot deveni realitate prin muncă, perseverență și curaj.
„Fiecare întâlnire cu cei mici este o sursă de energie pentru mine. Îmi plac veselia, curiozitatea și entuziasmul lor. Și aici, la Vatra Dornei, ne-am jucat cu ei cu mult drag, sperând să le trezim interesul pentru canotaj”, a declarat Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.
Felicitări, Apa Bucovina, pentru inițiativa „Echilibru și performanță. Bucovina îți prezintă campionii!”, care promovează un stil de viață activ și sănătos prin sport.
.
Social media